Advertisements
Posted in Foto, Uncategorized | Leave a comment

Posted in Foto, Uncategorized | Leave a comment

Posted in Foto, Uncategorized | Leave a comment

Posted in Foto, Nori | Leave a comment

OMUL ȘI REGENERAREA TIMPULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE

Omul societăților moderne și-a asumat, în cele din urmă, Timpul nu numai în raport cu Natura, ci și cu el însuși.

Mircea Eliade

            De nenumărate ori, atât în scrierile sale fantastice sau științifice, Eliade, face referință la teroarea istoriei și felul în care omul diferitor societăți își asumă destinul. Deși, din perspectiva omului de azi, timpul este iremediabil ireversibil, pentru societatea premodernă dominată de mituri, timpul era ciclic. Fiecare perioadă temporală începea și sfârșea conform ritmurilor biocosmice. Astfel, la sfârșitul unui an erau întreprinse o serie de rituri de purificare pentru regenerarea timpului. Eliade propune o serie exhaustivă de astfel de rituri ce includeau: post, abluțiuni, stingerea focului și ațâțarea lui în partea a doua a ceremonialului, expulzarea demonilor cu ajutorul zgomotelor, țipetelor, loviturilor. Această expulzare se putea practica sub forma alungării unui animal, sau om considerați ca un vehicul material datorită căruia răul era scos în afara limitelor teritoriului locuit. Adesea aveau loc lupte ceremoniale între două grupe de figuranți sau procesiuni de oameni mascați(reprezentând sufletele strămoșilor, zeilor etc.). În timpul ceremoniilor și a fiecărui element în parte asistăm nu numai la încetarea efectivă a unui anumit interval temporal și începutul unui alt interval, dar și la abolirea anului trecut și a timpului scurs. Aceste rituri arată că expulzarea anuală a păcatelor, bolilor și demonilor este, în fond, o tentativă de restaurare a timpului mitic și primordial. Stingerea focurilor pune capăt în mod ritual a formelor existente pentru a face loc nașterii unei forme noi simbolizată prin reaprinderea focurilor. În mod analog, la unele popoare sunt celebrate douăsprezece zile, iar după scurgerea lor se consideră începutul unui nou an, deci reactualizarea creației. Fiecare an nou este considerat o repetare a cosmogoniei, deci a reluării timpului de la început. Exemple elocvente includ saturnaliile romane și akitu babilonian. Deși saturnaliile nu coincideau întotdeauna cu începutul și sfârșitul anului, scopul rămânea repetarea momentului trecerii lumii de la haos la cosmogonie. Astfel în aceste zile avea loc o răsturnare violentă de valori: se permiteau jocurile de noroc, sclavii luau locul stăpânilor, într-un fel se încerca repetarea haosului dinaintea creației. Sărbătoarea babiloniană akitu de an nou dura douăsprezece zile(reprezintă cele douăsprezece luni) și includea mai multe acte: lumea dinaintea creației reprezentată prin abolirea normelor sociale, umilirea suveranului și ierarhiei; reactualizarea luptei dintre zeul Marduk și monstrul Tiamat prin figuranți, care repetă în mod ceremonial cosmogonia; sărbătoarea sorților(prezicerea fiecărei luni, ce echivala cu creația lor). Un alt domeniu unde se aplica simbolismul regenerării periodice este agricultura, unde obiceiul de a semăna în timpul echinocțiului de primăvară(care coincide cu anul nou la numeroase civilizații) este în amintirea creației. În acest fel regenerarea periodică a naturii în timpul primăverii a fost pusă în relație cu reactualizarea cosmogoniei. Un aspect legat de simbolismul regenerării cosmosului sunt fazele lunii – apariția, creșterea, descreșterea, dispariția care au avut un rol primordial în elaborarea concepțiilor ciclice. Conform studiilor lui Eliade ritmurile lunare au fost asociate nașterilor, creșterii, uzurii și dispariției umanității. Însă, faptul important este că ciclurile lunare revelează pentru omul premodern structura ciclică universală – dispariția Lunii e urmată de o nouă lună.

            Atunci când omul premodern conferă timpului o direcție ciclică, i se anulează ireversibilitatea. Toate acțiunile sale reprezintă repetarea acelorași arhetipuri primordiale, care transpun lumea în timpul mitic care devine real. Prin aceste metode omul societăților tradiționale refuză în mod strict istoria pentru a menține repetarea infinită a prototipului mitic care înlocuiește existența insignifiantă profană. Deci, pentru el realitatea supremă care se opune profanului este în mituri, pe care și le asumă.

            Eliade enunțează că raportul dintre ireversibilitatea și regenerarea timpului este un moment esențial ce diferențiază cele două gândiri diferite ale omului arhaic și modern. Însă, autorul a evidențiat întotdeauna că orice s-ar întâmpla, omul nu va putea exclude complet intuițiile sale arhetipale. Or în mod analog nu putem spune că omul premodern a fost complet ignorant față de realitatea istoriei, fapt demonstrat spre exemplu de civilizația romană. Totuși, raportul omului cu timpul în diverse perioade istorice revelează schimbarea radicală impusă de necesitățile lumii moderne. Omul de azi este o ființă care a preluat într-un anumit sens locul timpului pentru ca să dirijeze natura. Deși durata temporală a avut întotdeauna un rol primordial în stabilirea activității umane, dezmembrarea contemporană a timpului în unități ireversibile spre deosebire de concepția timpului regenerabil stabilește o percepție diferită de societatea tradițională.

            Deși Eliade determină deseori diferențele în aceste privințe prin studii dialectice, acesta nu s-a grăbit să concluzioneze în mod strict care viziune ar avea dreptate. Probabil că aceste diferențe de viziune asupra timpului au fost întotdeauna o parte constituentă a naturii umane, iar diferența rezultă mai degrabă din necesitate și aplicare. Pentru activitățile contemporane ar fi imposibil de instituit o structură liturgică asemenea celor din trecut. Iar pe de altă parte nu putem exclude importanța structurii istorice pentru lumea din trecut. Or însăși reactualizarea miturilor prin rituri și alte activități în lumea arhaică implică o societate ruptă iremediabil de timpul mitic.

Bibliografie:

1.     Mircea Eliade, Mitul eternei reîntoarceri, editura „Univers enciclopedic”, 2011

2.     Mircea Eliade, Făurari şi alchimişti, editura „Humanitas”, 1996

3.     Mircea Eliade, Comentarii la legenda Meşterului Manole, editura „Humanitas”, 2004

4.     Mircea Eliade, Nostalgia originilor, editura „Humanitas”, 1994

 

Posted in Manifestările "Mircea Eliade" | Leave a comment

Posted in Foto, Uncategorized | Leave a comment

Posted in Nori | Leave a comment